Teoria economică formează trunchiul de bază a ştiinţei economice. Teoria economică îndeplineşte următoarele funcţii:
1. Funcţia cognitivă sau de cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice, care prevede studierea, cunoaşterea, explicarea şi cercetarea fenomenelor economice, determinarea legităţilor economice şi formularea legilor economice. Teoria economică trebuie să dea răspuns la modul de realizare a problemelor fundamentale al economiei ( Ce de produc? Cum de produs ? Pentru cine de produs ?), să explice cauzele şi consecinţele crizei economice, şomajului, inflaţiei, dificitului bugetar şi altor fenome negative cu care se confruntă actualmente economia naţională.
2. Funcţia metodologică. Teoria economică constituie baza teoretico – metodologică a tuturor disciplinilor economice. Ea elaborează aparatul categorial pentru toate disiplinile economice. După expresia lui P.Samuelson “ , teoria economică este regina ştiinţelor ecomomice fiind ştiinţa celor mai generale legi ale întregii vieţi economice “.
Metodologia ştiinţei economice
Metodologia ştiinţei economice reprezintă ansambul metodelor, proceselor şi instrumentelor de cercetare în vederea cunoaşterii fenomenelor şi proceselor economice.
Economista engleză J. Robinson a asociat metodologia cu o ladă de instrumente cu care operează cercetătorul.
În literatura economică sunt larg utilizate noţiunile de fenomen economic, proces economic, categorie economică, lege economică, metodă de cercetare economică. Vom analiza succint aceste noţiuni.
Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice, respectiv acele aspecte şi acte economice, care apar şi se manifestă la suprafaţa acestei activităţi şi pot fi cunoscute de oameni în mod direct ( de ex., creşterea preţurilor, sporirea profiturilor, actele de vânzare – cumpărare a mărfurilor etc. ). Fenomenele economice incud mai multe tipuri de legături, cum ar fi :
a) legături cauzale , în care un fenomen A, numit cauză, stă la bază şi determină apariţia şi evoluţia altui fenomen B, numit efect;
Economista engleză J. Robinson a asociat metodologia cu o ladă de instrumente cu care operează cercetătorul.
În literatura economică sunt larg utilizate noţiunile de fenomen economic, proces economic, categorie economică, lege economică, metodă de cercetare economică. Vom analiza succint aceste noţiuni.
Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice, respectiv acele aspecte şi acte economice, care apar şi se manifestă la suprafaţa acestei activităţi şi pot fi cunoscute de oameni în mod direct ( de ex., creşterea preţurilor, sporirea profiturilor, actele de vânzare – cumpărare a mărfurilor etc. ). Fenomenele economice incud mai multe tipuri de legături, cum ar fi :
a) legături cauzale , în care un fenomen A, numit cauză, stă la bază şi determină apariţia şi evoluţia altui fenomen B, numit efect;
Etapele de dezvoltare a ştiinţei economice
Ştiinţa economică are o istorie relativ îndelungată. Ea a evoluat începând din Antichitate şi până în zilele noastre şi a trecut prin următoarele etape:
1. Etapa antică, care cuprinde perioada până la mijlocul sec. V e.n. La această etapă au apărut primele idei economice referitor la proprietate, impozite, preţuri, arendă, credit. De ex., în Grecia antică principala formă de proprietate era considerată cea colectivă (a claselor nobile); în India veche erau reglementate relaţiile de credit şi arendă; în China veche erau reglementate preţurile la pâine şi sare. Cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei etape pot fi numiţi Xenofon, Platon şi Aristotel. Xenofon a fost primul din gânditorii antici, care a introdus termenul de „economie” ca ştiinţă ce studiază căile de îmbogăţire. Platon a determinat modelul „statului ideal” şi stuctura lui. Aristotel primul a determinat utilitatea şi valoarea mărfii şi funţiile banilor.
2. Etapa medievală, care cuprinde perioada între sec. V şi XV. Ideile economice în Evul Mediu s-a aflat sub influenţa bisericii. Canoniştii şi scolasticii medivali au formulat două idei fundamentale: ideia, că unicul izvor de existenţă este munca personală; considerată ca muncă sfântă ideea că rezultatele muncii individuale trebuie împărţite cu cei apropiaţi prin intermediul binefacerii. Ca reprezentant vestit al acestei etape este considerat Toma d’Aquino, care în lucrarea sa „Suma Teologică” a formulat conceptele despre proprietatea privată, dobândă, „preţul just”, „salariul just” ş. a.
3. Etapa mercantilistă, care cuprinde perioada dintre anii 1450 – 1750. La această etapă au apărut idei şi teorii economice prezentate de T.Mun, A.Montchrestien, J.Colbert ş.a., care afirmau, că principala bogăţie a societăţii sunt banii confecţionaţi din aur şi argint, că la baza activităţii economice se află comerţul. Anume la această etapă în anul 1615 a apărut lucrarea mercantilistului francez Antoine Montchrestien cu titlul „Tratat de Economie Politică”, în care erau descrise relaţiile de comerţ.
4. Etapa fiziocrată, care cuprinde a doua jumătate a secolului XVIII
1. Etapa antică, care cuprinde perioada până la mijlocul sec. V e.n. La această etapă au apărut primele idei economice referitor la proprietate, impozite, preţuri, arendă, credit. De ex., în Grecia antică principala formă de proprietate era considerată cea colectivă (a claselor nobile); în India veche erau reglementate relaţiile de credit şi arendă; în China veche erau reglementate preţurile la pâine şi sare. Cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei etape pot fi numiţi Xenofon, Platon şi Aristotel. Xenofon a fost primul din gânditorii antici, care a introdus termenul de „economie” ca ştiinţă ce studiază căile de îmbogăţire. Platon a determinat modelul „statului ideal” şi stuctura lui. Aristotel primul a determinat utilitatea şi valoarea mărfii şi funţiile banilor.
2. Etapa medievală, care cuprinde perioada între sec. V şi XV. Ideile economice în Evul Mediu s-a aflat sub influenţa bisericii. Canoniştii şi scolasticii medivali au formulat două idei fundamentale: ideia, că unicul izvor de existenţă este munca personală; considerată ca muncă sfântă ideea că rezultatele muncii individuale trebuie împărţite cu cei apropiaţi prin intermediul binefacerii. Ca reprezentant vestit al acestei etape este considerat Toma d’Aquino, care în lucrarea sa „Suma Teologică” a formulat conceptele despre proprietatea privată, dobândă, „preţul just”, „salariul just” ş. a.
3. Etapa mercantilistă, care cuprinde perioada dintre anii 1450 – 1750. La această etapă au apărut idei şi teorii economice prezentate de T.Mun, A.Montchrestien, J.Colbert ş.a., care afirmau, că principala bogăţie a societăţii sunt banii confecţionaţi din aur şi argint, că la baza activităţii economice se află comerţul. Anume la această etapă în anul 1615 a apărut lucrarea mercantilistului francez Antoine Montchrestien cu titlul „Tratat de Economie Politică”, în care erau descrise relaţiile de comerţ.
4. Etapa fiziocrată, care cuprinde a doua jumătate a secolului XVIII
Abonați-vă la:
Postări (Atom)